Centru de cercetare si documentare
Analele Putnei



Acum se ascultă:  Byzantion - Vecernia Acoperamantului Maicii Domnului - 13. Stihira la stihoavna Sa cantam popoare, glas V   

Întrebări frecvente


  • Câte biserici a ridicat Ştefan cel Mare?
Nu se ştie cu exactitate câte biserici a ridicat Ştefan cel Mare: tradiţia vorbeşte de un număr de 40 de lăcaşuri sfinte, pentru 30 dintre acestea existând date certe de identificare. De la 21 dintre ele s-au păstrat pisaniile.

Ritmul de construcţie a fost diferit de-a lungul domniei. Din întreaga perioadă 1457-1486 este cunoscută cu certitudine o singură ctitorie - Mănăstirea Putna; în schimb, din anii 1486-1504 datează 19 ctitorii domneşti şi două boiereşti, construite şi câte două în acelaşi an. Este, desigur, greu de crezut că în răstimpul 1457-1486 Ştefan a ridicat numai o mănăstire şi că nici unul dintre boierii săi nu şi-a făcut vreo biserică. Dar este la fel de greu de crezut că orice urmă a lor a dispărut cu desăvârşire.


  • Câte lupte a purtat?
Domnul însuşi ne răspunde la această întrebare într-o scrisoare din 1502 a medicului Matteo Muriano, care îl îngrijea, şi căruia Ştefan îi spune: „am purtat 36 de lupte de când sunt domnul acestei ţări, dintre care am fost învingător în 34 şi am pierdut 2”.

Cele două înfrângeri sunt primul asediu, nereuşit, al Cetăţii Chilia (1462) şi lupta de la Valea Albă (1476).


  • A avut Ştefan cel Mare copii nelegitimi?
Ştefan cel Mare a constituit şi constituie pentru români conducătorul prin excelenţă. Asupra vieţii şi faptelor lui, cât şi asupra posterităţii sale, s-au aplecat de-a lungul timpului o mulţime de cronicari, istorici, scriitori, politicieni, jurnalişti, cineaşti etc. Pe acest site se găsesc câteva din gândurile românilor despre strălucitul domn.

Dar, cercetând ce s-a spus şi ce s-a scris despre Ştefan cel Mare în diferite vremuri, cineva ar observa că, începând cu perioada interbelică, dar mai ales din anii '70 ai sec. XX, apare o nouă trăsătură în chipul public al voievodului: acesta capătă, aproape din senin, dar cu o forţă deosebită, renumele de „călcător pe alături” în ceea ce priveşte viaţa conjugală. Arborele lui genealogic se îmbogăţeşte deodată cu un şir ce pare că nu se mai termină de fii şi fiice din flori.

Cum s-a întâmplat această „îmbogăţire”? Putem spune că a fost o „intoxicare media”.
Popularitatea şi influenţa unui scriitor ţin în mare măsură de talentul său. Dar onestitatea lui poate să nu fie pe măsura talentului. În industria publicitară vedem cum talentul nu se pune în slujba adevărului, ci a intereselor economice ori politice. Cu talent se pot spune adevăruri mari sau minciuni mari.

După ce Mihail Sadoveanu şi-a publicat romanele istorice ce au în fundal dinastia Muşatinilor şi după ce unele dintre ele, cum ar fi „Neamul Şoimăreştilor”, au fost ecranizate, generaţii de cititori şi spectatori au rămas cu impresia că în lunga sa domnie Ştefan cel Mare a avut o mulţime de copii nelegitimi.

Din păcate, ştiind că reţeta romanului de succes include şi intrigi amoroase, Sadoveanu a adăugat memoriei lui Ştefan cel Mare poveşti de dragoste care sunt numai rodul imaginaţiei sale.

Sadoveanu, prin talentul deosebit şi marea răspândire a operei lui (răspândire favorizată şi de colaborarea cu regimul comunist), a avut contribuţia cea mai importantă la mistificarea aspectelor sentimentale ale vieţii lui Ştefan cel Mare. Dar nu a fost şi nu este singurul.

Despre Oana, „inventată” de Barbu Ştefanăescu Delavrancea în „Apus de soare”, fără să apară în niciun izvor istoric, şi astăzi se crede că a fost fiica devotată, deşi nelegitimă, care i-a salvat viaţa înştiinţându-l despre un complot boieresc.

Un răspuns onest la întrebarea „A avut Ştefan cel Mare copii nelegitimi?” se poate da doar plecând de la documentele epocii sale. În continuare prezentăm rezumatul unei recente cercetări ştiinţifice pe această temă, articolul profesorului Sorin Iftimi „O legendă lipsită de temei: «Copiii din flori» ai lui Ştefan cel Mare”.

Presupuşi fii nelegitimi

În afara celor în jur de 8 copii rezultaţi din căsătoriile lui Ştefan cel Mare, despre alte 8 persoane s-au emis ipoteze că ar fi fii nelegitimi ai voievodului ori şi-au revendicat ei înşişi această ascendenţă.

Alexandru „fiul Maruşcăi”

În pomelnicul Mănăstirii Bistriţa apare o „Maruşca, mama lui Alexandru”, necunoscută ca soţie a voievodului. Despre Maruşca nu ştim nimic. Doar aici este menţionată. Istoricii nu au putut să afle mai mult despre identitatea ei. Dacă ea nu ar fi fost o legătură recunoscută de Biserică, nu putea fi trecută în pomelnic. Pe de altă parte, Maruşca nu este nicăieri numită „doamnă”, denumire obligatorie pentru o soţie de domn.

Sunt indicii că acest Alexandru este primul copil din prima căsătorie, cea din 1463 cu Evdochia de Kiev. Numele lui apare pentru prima dată în 1464, ca „iubitul nostru fiu Alexandru”. Apoi apare în 1466, într-un act de danie către Mănăstirea Zografu din Muntele Athos, în care voievodul cere ca în pomelnicul mănăstirii să fie trecuţi „şi pe doamna mea lângă domnia mea şi pe copii noştri dăruiţi de Dumnezeu Alexandru şi Elena”.

Bogdan cel Orb

Poate o soţie legitimă să dea naştere unui fiu nelegitim? Provocarea a fost lansată de N. Iorga care ajungea la concluzia că ce-a de-a treia soţie, Maria Voichiţa, l-ar fi născut pe viitorul domn Bogdan cel Orb într-o vreme când cea de-a doua soţie, Maria de Mangop, era în viaţă. Ipoteza lui Iorga a fost însă infirmată de cercetările ulterioare. S-a descoperit că Ştefan cel Mare a avut doi fii cu numele de Bogdan - unul din a doua căsătorie, cu Maria de Mangop, şi care a murit în 1479, după cum arată piatra sa de mormânt de la Mănăstirea Putna, iar al doilea, Bogdan Vlad, din a treia căsnicie, cu Maria Voichiţa, născut în 1479, în 16 iulie.

Petru Rareş

Documentele şi cronicile arată că doar despre unul singur dintre fiii lui Ştefan Vodă se poate afirma cert că s-a născut în afara căsătoriei: Petru Rareş. Nu se ştie cine a fost Maria, mama lui.

În cazul lui Petru Rareş, două aspecte se cuvin remarcate: mai întâi faptul că el i-a fost cel mai vrednic urmaş, căutând să-şi urmeze ilustrul părinte în toate, şi apoi discreţia de care a fost înconjurată descendenţa sa.

Într-adevăr, din „Cronica muntenească” a lui Radu Popescu aflăm că, după moartea lui Stefăniţă Vodă, nepotul lui Ştefan Vodă, în sfatul boierilor s-a pus problema următorului domn. Nemaifiind nici un fiu sau nepot de-al lui Ştefan în viaţă, un boier a dat mărturie că Petru Rareş este fiu natural al voievodului. El ştia aceasta de la mitropolit.

Faptul că Petru Rareş, deşi născut în afara căsătoriei, i-a fost cel mai demn urmaş, este un indiciu pentru pocăinţa pe care o va fi făcut tatăl său. Pocăinţa este remediu prin care un păcat nu este urmat de consecinţe rele. Dacă mitropolitul a fost cel care a ştiut taina naşterii lui Petru Rareş, putem crede că domnitorul i-a mărturisit această cădere care putea să aibă urmări negative nu numai în plan personal, ci şi pentru întreaga ţară, atunci când se punea problema succesiunii.

Petraşco de la Putna

În afară de Petru Rareş, mai există un fiu al lui Ştefan cel Mare care a purtat acest prenume. Nu s-a putut stabili cu certitudine identitatea mamei sale. S-a presupus că este născut în perioada văduviei de după Evdochia de Kiev (1467-1472), dar nu este exclus să fi fost fiul Evdochiei. A murit la o vârstă fragedă, în 1480, fiind înmormântat la Putna, alături de fratele său Ştefan. Această înmormântare în necropola domnească este un indiciu important că era un fiu legitim.

Mircea, fiul Călţunei

Într-o scrisoare foarte virulentă legată de încercările lui Ştefan cel Mare de a impune în Ţara Românească un domn care să-i fie aliat împotriva turcilor, boierii munteni folosesc cuvintele „fiul Călţunei, şi zici că-ţi este fiu?”. Aici unii au văzut un posibil fiu nelegitim. Dar eroarea este uşor sesizabilă dacă ştim că în limbajul diplomatic al vremii „fiu” nu indica filiaţia genealogică, ci arăta protecţia şi subordonarea politică a „fiului” faţă de „părinte”. De altfel, Mircea era fiul natural al lui Vlad Dracul, frate cu Vlad Ţepeş şi Radu cel Frumos.

Faima cu totul deosebită a marelui domn a făcut ca unii pretendenţi la tronul Moldovei să se revendice drept fii ai săi:

Ioan, „rege” al Moldovei

N. Iorga semnala existenţa unui Ioan, refugiat în Polonia, care se intitula „rege al Moldovei” şi pretindea că este fiul lui Ştefan. Ulterior, istoricii care s-au ocupat de această problemă au stabilit că este vorba despre un nepot al lui Ştefan cel Mare, fiu al lui Alexandru.

Ştefan Lăcustă

În puţinele documente rămase de la el, acesta se autointitula „fiul lui Ştefan voievod cel Bătrân”. Încă din 1915 însă, N. Iorga a publicat o notiţă intitulată Ştefan Lăcustă nu e fiul lui Ştefan cel Mare, deschizând calea discuţiilor privitoare la identitatea acestui domn. Multe decenii însă părerea că Ştefan Lăcustă a fost fiu al lui Ştefan cel Mare a persistat - întâlnită şi într-o lucrare de popularizare de succes: Pompiliu Tudoran Domnii trecătoare, domnitori uitaţi. Cu ajutorul unor documente polone s-a descoperit că, de fapt, Ştefan Lăcustă era tot nepot a lui Ştefan cel Mare, crescut la Istambul.

Ioan „Sused”, fratele domniţei Olena

În familia nobililor ruşi Rahmaninov, cel mai vestit dintre ei fiind compozitorul Serghei Rahmaninov, s-a păstrat ca tradiţia faptul că ei se trag dintr-un strămoş, Ioan care era fratele domniţei Olena, fiica lui Ştefan cel Mare, căsătorită la Moscova. Nefiind nici un fiu legitim cunoscut cu acest nume s-a presupus că este vorba despre unul nelegitim. Dar temeiurile documentare ale acestei tradiţii nu au fost înfăţişate niciodată.

Fiice „din flori” ale lui Ştefan cel Mare?

Când este vorba despre astfel de fiice, gândul ne duce la Oana din „Apus de soare” a lui Delavrancea; aceasta este însă o simplă ficţiune a autorului, nefiind atestată de surse istorice. Dumitru Almaş a construit un roman în jurul acestui personaj, intitulat chiar „Oana”.

În „Trecute vieţi de doamne şi domniţe”, C. Gane menţionează o fiică a lui Ştefan căsătorită cu nobilul polon Sambuszko, fără a arăta pe ce se întemeiază. Probabil este vorba despre acea Maria, o fiică necunoscută menţionată şi de Haşdeu. Această Maria s-a dovedit că este fiica legitimă născută din căsătoria cu Maria Voichiţa.

Din sursele documentare avute astăzi la dispoziţie nu se poate extrage nicio mărturie certă despre vreo fiică nelegitimă a lui Ştefan cel Mare.

Concluzia investigaţiei istoricului Sorin Iftimi este „simplă şi surprinzătoare pentru multă lume”: în ciuda faimei sale de mare cuceritor, lui Ştefan cel Mare nu i se pot dovedi decât unul, sau cel mult doi fii nelegitimi: Petru Rareş şi, posibil, acel Alexandru menţionat în pomelnicul de la Bistriţa. Ceilalţi presupuşi copii ai voievodului s-au născut nu din păcatele lui Ştefan Vodă, ci din păcatele istoricilor şi ale scriitorilor.


Sus